Feeds:
Posts
Comments

Imaginea de sine

Imaginea de sine este o reprezentare mentala a propriei personae ca structura organizata de cunostinte declarative despre sine ce ghideaza comportamentul social. Este rezultatul unui demers de cunoastere de sine si presupune constientizarea a « cine sunt eu » si a « ceea ce pot face eu ».

Imaginea de sine cuprinde o serie de componente : Eul real, Eul viitor si Eul ideal. Eul real este rezultatul  experientelor noastre cotidiene din cadrul social si cultural in care traim si ne desfasuram activitatea si cuprinde :

–          eul fizic : interiorizarea si acceptarea/ neacceptarea propriei corporalitati (cum arat);

–          eul cognitiv: continutul gandurilor despre mine, ceilalti si viata (ce gandesc) ;

–          eul emotional : sintetizeaza totalitatea sentimentelor si emotiilor fata de sine  si lume (ce simt) ;

–          eul social : « masca sociala » (ce arat celorlalti ca sunt)

–          eul spiritual : reflecta valorile existentiale (in ce cred, ce valori am)

Eul viitor reprezinta eul posibil, se refera la modul in care persoana isi percepe potentialul de dezvoltare si se proiecteaza in viitor. Incorporeaza aspiratiile, motivatiile, scopurile pe termen mediu si lung.

Eul ideal este ceea ce ne-am dori sa fim. Atunci cand proiectam acest ideal este bine sa tinem cont de resursele reale de care dispunem si sa evitam in a ne lansa intr-un decalaj mare intre ceea ce suntem si ceea ce ne-am dori sa fim. Fapt ce ar determina o permanenta stare de nemultumire si dezamagire.

In continuare va propun un exercitiu (Fereastra Johari) pe care il puteti face impreuna cu prietenii vostri si care va poate ajuta sa va faceti o idee despre modul in care sunteti perceputi de ceilalti. Oare imaginea pe care o aveti despre voi coincide cu imaginea pe care ceilalti si-au facut-o despre voi ?

Fiecare participant va fi solicitat sa completeze tabelul/ fereastra de mai jos. Mai intai se completeaza ochiul 1.ARENA de catre tine. Apoi, prietenii sunt rugati sa completeze ochiul 2.ZONA OARBA, iar in final cand foaia ajunge din nou la tine, vei completa ochiul 3.FATADA. Ochiul 4. NECUNOSCUTUL ramane necompletat.

  1. ARENA

Ceea ce stiu eu despre mine si stiu si ceilalti

  1. ZONA OARBA

Ceea ce nu stiu eu despre mine dar stiu ceilalti

  1. FATADA

Ceea ce stiu eu despre mine dar nu stiu ceilalti

  1. NECUNOSCUT

Ceea ce nu stiu eu despre mine dar nu stiu nici ceilalti

  1. ARENA contine informatii pe care le stii atat tu cat si ceilalti si serveste ca baza in relatiile cu ceilalti. Marimea arenei arata calitatea relatiilor, cand se interactioneaza liber si se schimba informatii. Comunicarea este facilitata, iar relatiile interpersonale sunt mai puternice.
  2. ZONA OARBA contine informatiile pe care altii le au despre tine, dar tu nu le stii. Sunt acele informatii care surprind imaginea/ parerea pe care o au ceilalti despre tine. Nu iti sunt cunoscute aceste informatii pentru ca cei ce le au nu ti le aduc la cunostinta in mod deliberat.
  3. FATADA contine informatii cunoscute numai de catre tine : planuri de viitor, idei, adevarata stare emotionala, idealuri, talente etc. Din dorinta de autoprotectie nu facem cunoscute aceste informatii celorlalti, avem o « fatada » in spatele careia ne ascundem.
  4. NECUNOSCUTUL contine sentimente, abilitati, talente inca nedescoperite. In anumite situatii de viata se pot descoperi calitati si dimensiuni nebanuite/ nestiute ale propriei persoane, atat tie cat si celorlalti.

Miercuri, 25 aprilie, ora 19:00 – “Radio-canapeaua psihologului” la Radio Shalom Romania, cu dr. KEREN ROSNER. Invitat: psihoterapeut MONICA DAVID, despre ASERTIVITATE, sau cum sa spunem NU fara a te simti vinovat si fara a jigni. Trimite intrebarile tale pe canapeaua@radio.jcc.ro (reluare: joi, 26 aprilie, ora 13:00) http://www.jcc.ro — cu Keren Rosner

Image


Copii cu probleme de vorbire – partea 1

Copii cu probleme de vorbire – partea 2


Cum ne pregatim de un An Nou

 

Sarbatorile de iarna, pregatirile pentru noapte trecerii dintre ani si ideea unui Nou An ne indeamna sa facem un bilant al realizarilor. In fata acestui bilant putem avea o atitudine pesimista si aici ma refer la persoanele care pun accent mai degraba pe lucrurile pe care nu le-au realizat, vad partea « goala a paharului » sau o atitudine optimista – am reusit sa indeplinesc o parte din ceea ce mi-am propus, partea « plina a paharului ». De altfel, cu ce ma ajuta sa ma culpabilizez pentru ceea ce n-am realizat ?

Atitudinea sanatoasa in fata acestui bilant ar fi una de bucurie pentru lucrurile pe care am reusit sa le realizam, stabilite initial sau nu, si o focusare pe ceea ce ne-am dori pe viitor sa obtinem. Bineinteles, putem initia un demers introspectiv prin care sa identificam obstacolele, dificultatile pe care le-am intampinat in atingerea obiectivelor si motivatia care a stat la baza realizarii acestora. Oare ne-am dorit cu adevarat acele lucruri ?

Dupa ce ne-am clarificat ce anume ne dorim, de fapt, putem trece la urmatorul pas: sa le punem pe hartie si sa le transformam in obiective. Atunci cand realizam aceasta lista si formulam obiectivele este bine sa tinem cont de anumite aspecte: sa fie enuntate pozitiv, sa fie specifice, sa fie masurabile, sa fie realizabile, relevante si delimitate in timp.

Sa presupunem ca ne dorim sa fim mai supli. Vom formula obiectivul in felul urmator : Eu am (cate kilograme imi doresc sa cantaresc) la data (stabilesc o data in functie de numarul de kilograme pe care il am in prezent). Ar fi nerealist daca mi-as propune sa fiu mai suplu cu 10 kilograme intr-o luna. Evident, pot imparti acest obiectiv major in obiective mai mici, in fiecare luna sa fiu mai suplu cu 2 kilograme, de exemplu. Un obiectiv major implica mici pasi pe care este bine sa-i identific, sa-i clarific si sa-i cuantific. Acest lucru ma ajuta sa tin pasul, dupa fiecare mic pas pe care il fac, devin tot mai motivat sa trec la urmatorul, astfel incat obiectivul major nu mi se mai pare atat de dificil de atins.

Unul dintre motivele pentru care oamenii abandoneaza sau nu reusesc sa atinga ceea ce si-au propus este ca isi impun obiective irealizabile si inexacte (trebuie sa fiu mai slab, de exemplu). Un alt pas care ma poate ajuta sa-mi indeplinesc obiectivele este sa vizualizez cat mai des lista intocmita si sa fac evaluari periodice. Daca adaug si o recompensa de fiecare data cand ating un mini-obiectiv, ma voi simti mai increzator si energic.

Bineinteles, putem intra in capcana de a ne stabili prea multe obiective, sa ne supraaglomeram si sa ajungem la suprasolicitare pentru a le atinge. De aceea este bine ca obiectivele sa reflecte cat mai clar dorintele noastre, misiunea noastra. Eventual, putem prioritiza obiectivele in functie de gradul de urgenta si importanta. Cele importante si urgente vor fi in topul listei si vor presupune o implicare mai mare fata de cele mai putin importante si urgente.

A ne stabili obiective, indiferent de momentul in care alegem sa facem asta, ne ajuta sa fim in contact cu noi insine, cu dorintele si nevoile noastre, ne da sentimentul ca noi ne controlam viata si ne da un sens al vietii. De altfel, de fiecare data cand atingem un obiectiv increderea in noi creste si stim ca in viitor cand vom intampina dificultati le vom putea depasi.

Fereastra


“Lucrurile nu sunt bune sau rele in sine, gandirea noastra le face sa fie astfel”

William Shakespeare

 

Fereastra

 

Se apropie primavara. Maine este ziua femeii. Pe la intersectii micii comercianti te imbie sa cumperi diverse cadouri. Gospodinele isi fac deja planuri pentru curatenia de primavara. Ferestrele caselor sunt trecute pe lista lor, sa stearga praful depus pentru ca lumina binevoitoare sa poata patrunde. Daca ti-as spune ca fiecare dintre noi are propria fereastra interioara? Fereastra fiecaruia reprezinta, de fapt, un filtru mental prin care percepem lumea. Atitudinea noastra este fereastra noastra catre lume.

Fiecare dintre noi se naste cu o fereastra curata. Sa ne gandim la un copil care acum face primii pasi. Face un pas si cade. Mai face unul si inca unul si din nou cade. Care este atitudinea lui ? Da vina pe covor ? Nu. Arunca vina pe parinti ? Nu. Renunta ? Nu. Va continua sa se ridice si sa invete sa mearga. Atunci cand reuseste sa-si mentina echilibrul simte ca poate cuceri lumea.

Pe masura ce inaintam in varsta ferestrele noastre incep sa se murdareasca. Din cauza criticilor, respingerilor, temerii de ridicol, a dezamagirilor si ajung sa se intunece cand apar indoielile. Ne pierdem entuziasmul si devenim frustrati si tristi. Atitudinea noastra devine din ce in ce mai negativa.

Un aspect important al atitudinii noastre consta in gandurile noastre. Un prim pas este sa ne analizam si sa ne observam dialogul interior. O persoana cu o atitudine negativa gandeste “nu pot”, staruie asupra problemelor, le gaseste celorlalti nenumarate defecte, se concentreaza pe propriile defecte si vede, mai degraba, limitarile. Odata ce devenim constienti de propriile obstacole, avem posibilitatea sa le depasim. Cum ? Prin inlocuirea acestui dialog interior negativ cu unul pozitiv, mai adaptat. Poti lasa petele sa se adune pe geam si sa privesti viata printr-o fereastra murdara sau poti incepe curatenia de primavara. Ai posibilitatea sa devii o persoana cu o atitudine pozitiva, schimba dialogul interior si spune de azi ca “poti”, concentreaza-te asupra solutiilor, cauta aspectele pozitive ale celorlalti si fii recunoscator pentru lucrurile cu care ai fost inzestrat, apreciaza-te si invata sa te iubesti.

Inainte de a trece la munca si inainte de a incepe curatenia de primavara, va propun sa ne relaxam cu o povestioara amuzanta.

Erau odata doi frati gemeni. Unul era vesel, plin de speranta si optimism, iar celalalt era mereu trist si nemultumit. Parintii ingrijorati si-au propus sa echilibreze aceste diferente si s-au gandit ca aniversarea celor doi este un moment potrivit pentru a face acest lucru. Baietelului cu o atitudine negativa ii vor face cadou cea mai frumoasa jucarie pe care si o vor permite, iar celuilalt ii vor face cadou o cutie cu balegar.

Zis si facut. In ziua cu pricina cei doi frati si-au primit cadourile. Parintii nerabdatori sa afle rezultatele obtinute furisandu-se spre camera pesimistului, il auzira:

–         “Nu-mi place jocul asta… nici culorile nu-s cine stie ce… Cu siguranta se va strica… Stiu pe cineva care are un joc mai tare ca asta…”

Mergand tiptil pe coridor, parintii s-au indreptat spre camera celuilalt frate si-l observara pe acesta aruncand vesel cu balegarul prin aer si chicotea :

–         “Nu ma puteti prosti! Unde este atata balegar, cu siguranta trebuie sa fie si un ponei pe undeva!”


Gastele salbatice

 

De curand, am citit o povestioara legata de modul in care gastele salbatice zboara. Mi s-a parut interesanta pentru ca pe mine m-a ajutat sa-mi largesc perspectiva. V-ati intrebat vreodata de ce stolul zboara in formatie de “V”? Nici eu…

In timpul zborului fiecare gasca cand isi misca aripile, creaza un curent ascendent pentru pasarea imediat urmatoare. Zborul in formatie de “V” ajuta intregul stol sa-si mareasca raza de actiune a zborului cu 71% fata de cazul in care fiecare pasare ar zbura singura.

Atunci cand din diverse motive o gasca se intampla sa iasa din formatie, simte imediat rezistenta aerului si intra din nou in stol pentru a putea beneficia de curentul ascendent creat de pasarea din fata.

De-a lungul calatoriei cand gasca din frunte oboseste, ea intra in formatie si o alta ii ia locul in frunte. Gastele din spate gagaie pentru a le incuraja pe cele din fata sa mentina viteza.

Ce credeti ca se intampla daca o gasca se imbolnaveste sau este doborata de o impuscatura si este nevoita sa iasa din formatie ? Alte doua gaste ies din formatie si o insotesc pe pamant pentru a-i oferi ajutor si protectie. Vor sta cu gasca bolnava sau ranita pana cand aceasta se reface si isi poate relua zborul, sau pana cand moare. Numai atunci vor pleca singure sau cu o alta formatie pentru a prinde din urma stolul.

Cu siguranta am ceva de invatat din asta. Eu ma opresc aici si las pe fiecare sa-si extraga singur concluziile.

Urme pe nisip


Urme pe nisip


“Intr-o noapte am avut un vis.

Mergeam de-a lungul plajei impreuna cu Dumnezeu.

Pe cerul negru treceau fulgerator scene din viata mea.

Am observat ca pentru fiecare scena

apareau doua perechi de urme pe nisip,

una care imi apartinea mie si una care ii apartinea lui Dumnezeu.

Cand ultima scena din viata mi-a trecut prin fata ochilor

m-am uitat inapoi la urmele de nisip.

Era o singura pereche de urme.

Am realizat ca acela fusese cel mai urat

si mai trist moment din viata mea.

Acest lucru nu-mi dadea pace deloc

si l-am intrebat pe Dumnezeu :

–         Doamne, mi-ai spus cand am decis sa te urmez,

ca imi vei vorbi si vei fi alaturi de mine de-a lungul intregului drum.

Dar am vazut ca in vremurile cele mai grele

din viata mea, pe nisip se vedea o singura pereche de urme.

Pur si simplu, nu inteleg de ce m-ai parasit

tocmai cand aveam mai multa nevoie de tine.

Domnul sopti : – Scumpa mea copila,

te iubesc si nu te voi parasi niciodata, absolut niciodata,

in timpul incercarilor si greutatilor prin care treci.

Atunci cand ai vazut o singura pereche de urme

inseamna ca te purtam in brate.”

 

Margaret Fishback Powers